dureroasa prima intalnire. un impact ce a lasat sechele in viata ideilor mele. confuzia mea a mai imbobocit cateva idei... mult prea confuza... dar ca intotdeauna sperantele si visele au ramas si ma incearca. aceleasi temeri din cameroun pe care viata le ofera din nou cu alte lucruri no. daca am crezut ca aici, acasa imi voi gasi linistea a fost doar un vis efemer sau iluzie. de ce trebuie sa am dreptate cateodata ca odata ce pleci inafara nu iti vei mai gasi locul.
daca pana in acest moment nu am gasit alte persoane, decat pe cele pe care le cunosc si in acest moment. ma refer la persoane noi, deosebite si speciale pentru mine si poate ca si mine. poate problema este la mine si in mintea mea. stiu ca fiecare om se simte special(pentru el), dar poate ca eu exagerez. pana cand nu voi gasi oamenii si locul pe care mii doresc, eu nu voi avea pace pentru ca eu nu vreau sa fac/suport ceva ce nu imi face placere. cu atat va fi mai dureros sa fie doar o iluzie in mintea mea.
pentru a scapa de aceste temeri am nevoie de cineva sau ceva. cred ca imi cunosc prea bine caracterul pana in acest moment si multe nu prea s-au schimbat si ma ghidez in viata dupa faptul ca nu voi face ceva care sa ma faca pe viitor sa regret. nimic din ceea ce voi face, sa nu regret la sfarsitul vietii. poate atunci o sa aflu o mica parte din acest mare adevar, daca exista. aceasta plecare de acasa nu stiu de a fost ceva bun sau rau. ma repet, simt ca e bine dar aceasta plecare ma face sa vad total diferit lucrurile, cele de dinainte de a pleca
ma intreb... acest lucru s-ar fi intamplat mai devreme sau mai tarziu indiferent daca ramaneam acasa... ceea ce ma face si mai confuza. aceasta plecare mi-a schimbat parerile despre lume, adevar, durere, speranta, coliparie si multe altele. cred ca am inceput sa vad prea brusc aceste lucruri care sincer, ma sperie pentru ca le cunosc. inainte de a pleca, le auzeam dar nu le cunosteam. ma intreb... mi s-au intamplat doar o mica parte din ceea ce am auzit inainte... acum rmeaza sa mi se intample si restul? sau.. poate ca sunt mai multe si o s amai ascult... pana cand?
imi dau seama cat de deprimata sunt in acest moment dar, asa ma simt. nu ma pot minti singura. desi, ma sperie toate aceste ganduri, continua sa ma fascineze pentru ca sunt lucruri noi pentru mine. daca pana acum am tot incercat sa le evit, cred ca a venit timpul sa dau piept cu ele dar... imi este asa de frica. as vrea asa de mult sa pot discuta cu cineva care a trecut si el prin aceasi stare si a triumfat. dar acest lucru inseamna ocolire. incep sa cred ca pana acum au fost doar ocolisuri si poate ca acum incepe necunoscutul in fata caruia as ingheta si poate m-as sparge sau as cauta un refugiu. si poate ca acest refugiu inseamna a renunta la viata... dar ce inseamna viata?
in toate aceste momente nu m-am gandit decat la o singura persoana de care nu voi scapa de ea pana cand nu o voi intalni. exista ceva ce nu imi pot explica... si imi tot spune ca trebuie s ama intalnesc cu el... ceea ce este cam imposibil. sper sa nu fie din nou, mintea mea bolnava, dar acum este ceva diferit. 18:03
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu